S'a mai distrus un rai.

     S'a stins fericirea şi sentimentul de ură, ne închidem într'o iarnă tăcută şi shhhh. Unul îşi vede de viaţa lui unu suferă, unu cere dragoste şi prieteni unu e fericit. Pritenii? Nu cunosc definiţia acestu cuvânt.  Privesc cerul, zăpada albă, care ciudat tot dacă o urăsc îmi zâmbeşte, şiii nimic, e totul închis, singur. Mă simt ciudat, acel sentiment de pierdere nu mă lasă împace. ,,De ce spui că şi tu şti ce sen'tâmplă cu noi?'' Nimeni nu ştie, adică stai, uit amănunte greu de pronunţat şi de împăcat cu ele, nu mai există noi, există doar tu şi eu. Nu mă pot împăca cu acest lucru, zic că uit ca fac ca nush ce? 

     De ce mă credeţi, tot ce spun dupa 12 noaptea e adevărat, atunci ti'am zis primul te iubesc când eram împreună de atunci după ora aia până dimineţă nu mint, asta ca să dau explicaţie unei cheti nelogice pentru voi. Sunt prea ciudată să înţelegeţi ce vreau de la viaţă, dar e simplu, zâmbete? Greu, minţi, simplu da, greu de oferit. Cum zic foşti pritenii '' Vreau să zâmbesc sincer [http://roxxie48.blogspot.com/2012/01/din-nou.html],,. Şi eu, sau măcar vreau so fac. Sa distrus iar lumea peste mine, iar trebuie să'mi caut bucăţelele pentru a mă putea aduna în gânduri, cer puţin ajutor, cer 2 mâini, 2 picioare şi o inimă alături [un om]. Sunt conştientă că pot să uit multe, că'mi pot lua viaţa de la 0, dar pentru asta trebuie să şterg persoane, [priteni, familie], să las emoţiile dragostea de nimic, să'mi revin complet.

 ,,Ajută'mă dacă vrei să ma schimbi!''