Fila de adevar.

Plouă, picaturile mici îmi fac sufletul să plangă, dar stai de ce dau iar vina pe cine nu trebuie? Stau cu o cana de cafea langa mine şi scriu [nu beau cafea dar trisţea trebuie depăşită cumva.], abia am ajuns din parc. Mda am plecat la plimbare cu ea [pritena mea Anca, te iubesc fetitsaaaa;X.] şi am rămas până la urma tot cu ea dar am caştigato şi pe Madă [trebuia să nu o lasăm să plece, şi pe tine te iubesc:X.], am plecat, am luato înainte de ce? M’am săturat de multe mai ales de spusele lor. Picăturile de ploaie îmi străpungeau sufletul, le suportam decât să plang eu, erau ideale. Şi mă uitam în sus, oameni ciudat la mine, mă simţeam foarte bine, îmi place ploaia [tot dacă m’am plâns că îmi strică păruu]. Acele picături mici, dragoste de natura şi întrebări ciudate. Unde e acel copil? Unde e dragostea pentru acel copil? De ce toti îl urasc? Ce a făcut? Sunt încă un copil care caută dragoste printre picăturile de ploie. Dar cine mă poate înţelege? Şi mă simt singură, mergeam prin ploaie mă bucuram de natură şi taceam, mă simţeam foarte singură lafel ca acum, îmi doream doar atât [t_  s_  m_  a_o_e_i  d_   p_o_i_]. Dar îmi doresc multe, poate prea multe. În timp ce îmi măream pasul sp ajung acasă tot daca nu îmi doream să mă despart de ploaie nu avea ganduri sinucigaşe, ciudat, dar acestea au apărut din momentul în care am ajuns acasă. Aici simt o stare negativă. Eu sunt o stare negativă, m’am săturat şi de acele zâmbete false ale mele. M’am săturat de tot mai ales de viaţa asta. Pun punct.