Inimă și poezie.

       Lăsând regretele la o parte, zâmbesc, o nouă viată îmi stă în față. E o postare făcută dimineața deci starea de bine îmi invadează tot corpul. De la un timp sunt bine, nu a dat o minune peste mine, dar a apărut stresul, poate mai devreme decât ar fi trebuit. Urăsc momentul despărțirii de prieteni, doar de prieteni, de alți îmi doream să scap. Poate sună urât dar m-am săturat de persoanele care mă urăsc. Fiecare o i-a pe drumul său, o să fie totul diferit, alți oameni, alte prieteni, alte iubiri. Mă simt de parcă aș schimba planeta. Am numai dorințe de bine. Totul să fie frumos, nu doar pentru mine, pentru toți. Las în urmă o ultimă lacrimă de aseară și ridic capul noii lumi care mă chiamă. 

     Revenind la treburile mele, viata îmi dă numai lămâi. Și nu, nu fac limonadă, nu-mi place. Simt că toată lumea își bate joc și-mi vrea răul, nu înteleg de ce eu?! Dar, după rău vine bine.. Doar se zice, nu văd binele cred că s-a rătăcit până la mine. Cu toate astea, iubesc, iubesc pe toată lumea, în felul meu de copil. Nu am să schimb asta, vreau mereu să rămân un copil. Trist, ne oprim aici, lacrimi, melodii, nimic nu merge bine.