Pe fereastra deschisă, un om se apleacă spre trecut...

Pot fi eu influenţată de o carte sau viaţa se schimbă?! Încă mă aflu pe norişorul meu plutind alături de tine, acolo mă ţi îmbraţe şi'mi spui mereu ,,Te voi iubi mereu!'' te'ai gândit vreodată că ma minţi? Nu am certitudinea că mâine îmi vei mai fi alături apăi până la restul vieţii. Mă trezesc, deschid ochii, e greu, ceva ma apasă, simt că nu vor să se trezească. Un efort îmi apasă pe umeri şi mă trezesc. Sufletul îngheaţă absent, totul e trist în jur, îmi văd viitorul, tu nu mai eşti aici, nimeni nu mai e aici, mă simt singură, vreau să ţip dar nu pot. Te'am iubit? Nu, te iubesc, sau măcar asta îmi permit să cred. Îţi plătesc atenţia în zâmbete, nu e de ajuns? Scuze, atât am. Mă simt pierdută, aberez, unde eşti? De ce te caut? Oricum niciodată nu ai fost aici. Iartă'mi dragostea, cred că a încurcat persoana. Trecutul încă mă bântuie şi e din ce în ce mai înfricosător. Îl văd pe el te simt pe tine, îţi scriu ţie mă gândesc la el. Iar aberez, te am pe tine nu'mi mai trebuie el, dar îmi e frica de iubirea ta. Îmi e frică de toţi o vreau pe ea. Gândul că tu nu eşti aici mă nelinişteş'te şi mă face să spun numai prosti pe care poate într'o zi o să le regret dar nu acum, trecutul niciodată nu mi'a zâmbit dar mereu am repetat aceeaşi greşeală din dorinţa de zâmbi pentru câteva clipe. Aş putea scrie despre o nelinişte pătrunsă adânc în suflet o zi dar prefer să mă opresc. Oricum nimic nu are sens, gânduri tâmpite. Ploaie de speranţe de multe ori absente, absente aşa ca tine. Tu, pronumele care o să'mi bântuie mereu amintirile.